Tot văd prin materialele despre mișcarea de tranziție că totul pleacă de la conceptele astea două din titlu, dar nu știu dacă-i foarte potrivită abordarea asta. Mă gândeam că ar putea să îndepărteze persoane care sunt de păreri diferite dar totuși rezonează cu multe dintre ideile noastre.
Unii ar spune că poate vom descoperi surse de energie la fel de abundente sau chiar mai abundente decât petrolul, sau poate că s-au descoperit deja dar se țin secrete. Eu spun: de ce nu? Niciodată nu poți știi sigur ce o să vină în viitor. Însă intuiția îmi zice că asta nu o să se întâmple cu gândirea pe care o avem azi. Poate cu o altă fizică, una care ar semăna mai mult cu metafizica. În fond, fizica cuantică deja seamănă destul de mult cu metafizica.
Unii ar spune că încălzirea globală este o prostie sau că nu e cauzată de oameni. Eu i-aș contrazice, dar pe de altă parte, chiar dacă au dreptate, tot nu vrem să pompăm tone de substanțe toxice în aerul pe care îl respirăm, nu?
Concluzia?
Ce ne unește este faptul că vrem o tranziție către o altă lume. Una mai sustenabilă, mai rezilientă. Dar astea sunt concepte prea abstracte. Poate că ar fi mai potrivit să enumerăm lucruri mai practice. Vrem hrană care să nu ne îmbolnăvească, ci să ne facă mai sănătoși. Vrem mai multe biciclete, mai mult transport în comun și mai mulți oameni care să-l folosească. Vrem comunitate: mai multă cooperare și mai puțină competiție. Vrem o educație care să ne deschidă mintea în loc să ne-o închidă.
Ce altceva mai vrem? Lăsați comentarii.
eu-as vrea sa ne construim casele din pamant, si nu din ciment. si-as vrea sa vad zambete pe fata, cand merg pe strada, nu fete triste. si-as vrea ca apa pe care o beau sa nu trebuiasca filtrata, ci sa fie ea ca apa de izvor, cum se zice, pur si simplu pt ca asa-i sade bine apei sa fie! nah! si-as vrea ca tot mai multi din noi sa ajungem sa facem ce ne place, si nu ce ne-am obisnuit sa facem, si asta sa ne faca sa semanam cat mai mult cu niste preistorici :)
Eu mai vreau si o lume in care sa nu ni se mai para normal sa ne vindem vietile pe salarii care sa ne fie insuficiente in goana dupa obiecte materiale si dorinte induse de marketing. In schimb mi-as dori un sistem economic in care sa tranzactionam la scara mica de comunitate chestiuni care sunt cu adevarat importante pentru noi.
Mai adaug si eu la “Vrem mai multe biciclete, mai mult transport în comun și mai mulți oameni care să-l folosească.” Cred ca idealul ar fi spatii urbane mixte sa avem cat mai multi pietoni (casa si locul de munca in apropriere) si abia in al doilea rand biciclisti si transport comun. Asta ar ajuta si la partea cu comunitatea: e destul de probabil sa intri in conversatia cu un vecin daca faceti fiecare ziua aceasi plimbarea de 15 minute pana la lucru decat daca va intalniti la parcarea 5 secunde fiecare dimineata.
Ce mai vreau ar fi: produse facute sa dureze o viata si create sustenabil (ca idea mi se pare un exemplu bun plan toys (http://www.plantoysusa.com/about/how/responsibility.php), cel putin bazat pe ce imaginea au creat despre ei si pe ce jucarii durabile, faine si bine gandite fac – ar fi si mai bine sa fie producatori locali cu aceasi principii); sa mai fie dezvoltat idea de servicii de imprumutarea lucrurilor (haine de copii, haine de gala, masini, scule etc). Daca principile aceste sunt combinate, adica imprumutarea lucrurlior durabile de inalta calitatea, asta ar insemna direct muuuult mai putin productie aiurea.
Mai vreau si alte chesti, dar le scriu alta data.