Category Archives: Anunțuri

Piața Lucrurilor Libere, ediția a III-a

În sfârșit a venit primăvara/vara iar noi putem ieși afară, din nou în Piața Unirii pe strada cu Papillon Cafe, ca să ne bucurăm împreună de tot ce avem de oferit unii altora.

Anunțăm că dacă se dorește și există implicare din partea mai multor persoane, aceasta va fi prima Piață dintr-o serie ce se va desfășura în fiecare sfârșit de lună, până vine frigul.

Afis-3-gata

O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.

Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.

Fără bani. Fără troc. Doar cadouri.

E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.

Toți participanții sunt responsabili pentru obiectele pe care le aduc, pentru standul ce și-l crează și pentru ce lasă în urmă.

Obiectele ce rămân pot fi oferite pe dincolodebani.ro sau păstrate pentru ediția următoare a pieței.

Important și diferit e că nu se vor oferi doar obiecte, ci și servicii, căci scopul nu e doar să scăpăm de obiectele vechi sau să luăm gratis altele noi, ci și să oferim din timpul și cunoștințele noastre unor oameni ce ne pot deveni prieteni dragi.

flyer-3 Piața Lucrurilor Libere

Te așteptăm sâmbătă, 27 aprilie de la ora 10.00, în Piața Unirii, pe strada cu Papillon Cafe.

Dă sfoară în țară, anunță-ți prietenii și contactează-ne  sau înscrie-te aici ( un tabel cu ce e de făcut/adus și voluntarii deja înscriși) dacă vrei să ajuți cu niște treburi organizatorice!

Dar mai ales, ia cu tine energia și zâmbetele, dar lasă banii acasă!

Puteți să confirmați participarea pe pagina evenimentului de Facebook.

O initiativă Timișoara în Tranziție, cu ajutorul dincolodebani.ro, al Fundației Rubin, Atelier D.I.Y., Comunitatea Stanciova și R9 TM cărora le mulțumim.

Piața Lucrurilor Libere, ediția a 2-a

Pentru că prima ediție a Pieței Lucrurilor Libere a fost un succes, pentru că toată lumea a întrebat “când mai faceți?” și pentru că totul a decurs bine din punct de vedere organizatoric, repetăm figura în 24 noiembrie, de Buy Nothing Day, Ziua Internațională fără Cumpărături! Așadar, urmează Piața Lucrurilor Libere, ediția a 2-a!

Aici poți vedea cum a fost la prima ediție.

O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.

Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.

Fără bani. Fără troc. Fără schimb. E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.Toți participanții sunt responsabili pentru obiectele pe care le aduc, pentru standul ce și-l crează și pentru ce lasă în urmă.

Obiectele ce rămân pot fi oferite pe www.dincolodebani.ro sau păstrate pentru ediția următoare a pieței.

Important și diferit e că nu se vor oferi doar obiecte, ci și servicii, căci scopul nu e doar să scăpăm de obiectele vechi sau să luăm gratis altele noi, ci și să oferim din timpul și cunoștințele noastre unor oameni ce ne pot deveni prieteni dragi.

Te așteptăm sâmbătă, 24 noiebrie de la ora 10.00, pe str. Mărășești (în partea dinspre Parcul Botanic). În caz de vreme nefavorabilă urcăm în Cuib (d’Arte) – str. Mărășești 14, la etaj.

Dă sfoară în țară, anunță-ți prietenii și contactează-ne dacă vrei să ajuți cu niște treburi organizatorice!

Dar mai ales, ia cu tine energia și zâmbetele, dar lasă banii acasă!

Puteți să confirmați participarea pe pagina evenimentului de Facebook.O initiativă Timișoara în Tranziție, cu ajutorul dincolodebani.ro, al Asociației Culturale Pro Arta , Cuib d’Arte și al Fundației Rubin, cărora le mulțumim.

Vizionare În Transition 1.0 + Open Space

Dragi timișoreni și nu numai: joi, 8 noiembrie 2012 de la ora 18 vă invităm, din nou, la proiecția publică a filmului In Transition 1.0, de data asta într-un spațiu mai mare, și anume la Liceul Waldorf din Timișoara de pe strada Uranus nr. 10.

Un film despre mișcarea de tranziție, cu și despre cei care o înfăptuiesc.

Oameni de pe întreg globul răspund fenomenului Peak Oil și schimbărilor climaterice cu creativitate, imaginație și umor.Filmul documentar In Transition 1.0 prezintă modul în care țările dezvoltate promovează un nou tip de gândire sustenabilă, din ce în ce mai necesar în ziua de azi, ce poate fi implementat în anii ce urmează peste tot in lume. Mișcarea de tranziție se bazează pe crearea de comunități reziliente, cu soluții ce vin de la oamenii de rând, pentru a se dezvolta mai apoi și a atrage și autoritățile locale în schimbare.Soluțiile propuse în mișcarea de tranziție  implică permacultură și hrană locală, meșteșuguri vechi și noi, educație alternativă, biciclete, construcții ecologice, energii verzi, economie alternativă, și mai presus de toate, legături puternice între oameni.
Durata filmului: 50 minute
Intrarea liberă!
Vizionarea va fi urmată de discuții pe grupuri+ discuții libere pe cât ne permite timpul.
Aduceți ronțăieli, dacă vreți.

Puteți să vă confirmați prezența pe pagina evenimentului, pe Facebook.

Vă așteptăm!

P.S.: Mulțumim liceului Waldorf pentru implicare!

Piața Lucrurilor Libere

O piață a lucrurilor libere e un loc în care fiecare dintre noi contribuie cu lucruri încă folositoare și în stare bună, cu idei, meșteșuguri, zâmbete, talent, prietenie, bucurie, discuții și multe altele; lucruri pentru care noi, ca și comunitate, ne putem întâlni pentru a le împărtăși.

Piața lucrurilor libere înseamnă că totul e 100% gratuit și necomercial, organizat de participanți ca și tine.

Fără bani. Fără troc. Fără schimb.E o zonă temporar autonomă în care se instituie economia cadoului ca alternativă la modelul de distribuire a resurselor bazat pe bani sau schimburi.

Continue reading Piața Lucrurilor Libere

Vizionare film: In Transition 2.0

Sâmbătă, 22 septembrie Timișoara celebrează Ziua Europeană a orașelor fără mașini. Ne alăturăm și noi cu proiecția filmului In Tranzitie 2.0

Ne dorim Timișoara cu mai puține mașini, dar cum ar arăta orașul în cazul unei crize severe a combustibilor fosili? Va fi un oraș pustiit și fără speranță sau ar putea fi alimentat de energie verde, hrănit cu produse locale crescute organic, întinerit cu oameni plini de inițiativă și perspective optimiste pentru viitor? E în puterea noastră să ne imaginăm viitorul orașului în care trăim și pe care îl iubim. Iar impreună, putem face visele să devină reale.

Echipa internațională a mișcării de tranziție a revenit în forță cu un nou film care prezintă 16 exemple pline de energie și inspiratie de pe tot globul. Mișcarea de tranziție spre comunități reziliente și gata să facă față unei crize a combustibililor fosili ia amploare în toată lumea și beneficiile sunt vizibile imediat. Oamenii încep să regândească modul în care relaționează unii cu alții, învață lucruri noi, găsesc noi ocupații care le aduc noi sensuri
vieții, își reduc costurile de zi cu zi sau pur și simplu se simt împliniți.

Durata filmului 67 min.

Subtitrare în limba română.

La finalul filmului vom trece în revistă inițiativele timișorene în direcția mișcării de tranziție și vom prezenta următorul eveniment.

Vă așteptăm cu drag sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, pe terasa Papillon, str. Regiment 5 Vânători din Piața Unirii, Timișoara.

Intrarea este liberă!

Se strâng donații pentru costurile de producție ale filmului.

————————–

O initiativă Timișoara în Tranziție, cu ajutorul dincolodebani.ro și al Fundației Rubin.  Mai multe informații despre mișcarea internațională pe transitionnetwork.org

Vizionare film: In Transition 1.0

Timișoara în Tranziție vă invită la vizionarea unui film despre mișcarea de tranziție,cu și despre cei care o înfăptuiesc. Oameni de pe întreg globul răspund fenomenului Peak Oil și schimbărilor climaterice cu creativitate, imaginație și umor.

Multe din materialele video prezentate în film au fost realizate de membrii ai comunităților Transition din întreaga lume. Întreg filmul este rodul unui efort colectiv al oamenilor implicați în mișcarea de tranziție: filmări, strângeri de fonduri, feedback trimis pentru a-l îmbunătăți, ajutorul dat regizorului… toate acestea îl fac să fie un film special, cu o puternică încărcătură emoțională pentru cei ce au ajutat la realizarea lui și toți care fac parte din mișcare. Desigur, și speranțele realizatorilor sunt mari în privința numărului de persoane care vor viziona filmul și efectul pe care îl va avea asupra lor.

Continue reading Vizionare film: In Transition 1.0

Invitație la seminar: Comunități locale în tranziție (Transition Towns)

-sau Asumarea comunității de către oameni

Comunitatile locale sunt tot mai constiente de faptul ca globalizarea produce si efecte negative. Astfel, ele încearca sa creeze o viziune comuna despre modul în care se pot rezolva aceste probleme. Aceasta viziune urmareste cresterea calitatii vietii, dezvoltarea capacitatii de rezilienta la schimbarile negative si cresterea sustenabila a comunitatilor.

 

Un seminar unde se va vorbi despre cât de importantă este comunitatea în care trăim, despre ce putem face să avem o comunitate cât mai sustenabilă/trainică și rezilientă în oraș, atingând probleme ca obținerea și producerea hranei, alternative energetice, economii alternative, împărțirea resurselor, a cunoștințelor și a meșteșugurilor, toate acestea în contextul mondial actual, dar concentrându-ne pe ce putem face la nivel local. Cât mai local.

Vom vorbi despre Peak-Oil și schimbările climatice, cum afectează acestea viața noastră de toate zilele și cum putem contrabalansa efectele negative.Mai multe despre comunitățile în tranziție (Transition Towns) puteți citi aici (engleză) și aici (română).

Seminarul va fi moderat de Claudian Doboș, lector și formator în domeniul dezvoltării și tranziției spre sustenabilitate a comunităților locale. Claudian este co-fondator al ONG-ului “One Perfect Movement”, trainer al rețelei TRANSITION NETWORK, membru al grupului de dezvoltare a rețelelor naționale Transition Network Europe.

Spre finalul întâlnirii, va avea loc o sesiune de food sharing: vă invităm să aduceți cu voi mâncarea preferata sau mancarea pe pe care ați pregătit-o cu propriile forțe sau o bautura specială preparată în casă. O vom împărți și ne vom bucura împreună de mâncare oferită cu drag.

Seminarul va avea loc în 21 aprilie (prima sâmbătă după Paște) în Timișoara, la sala Maria Terezia a Bastionului, începând cu orele 11.

Intrarea liberă.

Acesta este doar un prim anunț despre seminar, vă vom ține la curent cu noi detalii.