sau

Cum a fost la Piața Lucrurilor Libere

“Oamenii nu au în ei nimic fundamental defect. Dacă le dai să pună în scenă o povestire care îi pune în armonie cu lumea, ei vor trăi în armonie cu această lume.” — Daniel Quinn

Dă-le oamenilor o povestire în care fiecare dintre ei este valoros și prețuit, una în care fiecare merită cadoul pe care îl primește și oferă un alt cadou la rândul său din ce are, din ce știe. În această poveste, oamenii își vor arăta generozitatea și recunoștința, deschiderea și zâmbetul cel mai larg posibil — atribute care sunt contagioase și persistente.

Dar să începem cu…

Începutul.

Totul a pornit acum câteva luni când pe grupul Timișoara în Tranziție de pe Facebook Irma a venit cu ideea să facem un Really Really Free Market la Timișoara. Era vară și toate activitățile grupului erau oarecum pe stand-by, că doar era cald și vacanță. Dar s-a apropiat toamna și am revenit la idee. Ne-am hotărât asupra datei și Teodora a vorbit cu cei de la Fundația Rubin în legătură cu spațiul. Apoi a mers ca pe roate, cu idei de activități, de promovare, de “reguli de conduită” , căutare de voluntari și de materiale necesare. Ne-am întâlnit de câteva ori, am strâns banii pentru bannerul Timișoara în Tranziție pe care urmează să-l folosim la toate evenimentele următoare, Alex a făcut ilustrația pentru afiș (și un receptor de telefon pe care să semnalizăm piața), eu am făcut afișul, Irma și Răz au adus umerașe, Paul niște lăzi, Alina ne-a anunțat că va citi povești copiilor și îl va ajuta pe Flavius la bucătărie, am anunțat fiecare cam ce putem face/ aduce și… cam atât. Aveam încredere că toată lumea se va auto-organiza pe perioada pieței și am avut dreptate. Roxana de la Rubin m-a sunat să-mi spună că am primit niște mese mari cu împrumut, deci și problema asta s-a rezolvat la țanc.

Evenimentul pe Facebook anunța din ce în ce mai mulți participanți. 100, 200, 300 care au dat join! Încă o grămadă care-au zis maybe. Știrea a fost postată pe și preluată de site-uri de evenimente, toată lumea a dat sfoară în țară pe facebook, bloguri și pe mail. Nu ne ma făceam griji că nu vine lumea. Câțiva din toți cei 300 care-au zis că vin tot vor veni, ne gândeam.

Dar ce ne facem dacă plouă? Cu 6 zile înainte de Piață toate site-urile de meteo anunțau ploaie pentru duminică. Am avut emoții, dar… cât de potrivnic să ne fie Universul când pregăteam o chestie atât de faină? Simțeam eu că va fi bine. Am semnat un contract și contractul a fost respectat cu vârf și îndesat. Înafară de 2-3 stropi de ploaie dimineața la ora 9:15 când am ajuns cu Gab și Irma, am avut parte doar de soare și căldură. Și ce căldură! Dar n-aveam voie să ne plângem, dorința ni s-a îndeplinit.

Desfășurarea acțiunii

Cum ziceam, dimineața ne uitam mirați în sus la norul care era deasupra și lăsa câțiva stropi să cadă. Dar am trecut rapid peste. Am început să scoatem cutiile și materialele ce le adusesem cu o zi înainte. Încet încet au ajuns și alții și am început să umplem spațiul liber dintre terase de pe strada cu piatră cubică. Am plasat bannerul la capătul dinspre piață al străzii, ne-am aranjat standurile, am aranjat mesele unde urma să fie bucătăria și zona de ceai și sucuri. Venera și Goran au ajuns și ei devreme pentru a instala storcătoarele manuale de fructe care urmau să facă atâta senzație și să bucure atâta lume. Fierbătoarele de ceai au sosit mai târziu, dar Flavius și-a asumat rapid rolul de bucătar șef.

Nici n-am terminat de instalat ce aveam de instalat că deja sosise presa. Cei de la DigiTV se pare că-s tot timpul prezenți prin oraș, i-am văzut cum instalau trepiedele la capătul străzii.

Încet-încet ajungeau oameni – pe unii îi cunoșteam, fie de la Stanciova, de pe dincolodebani.ro sau din alte părți, pe alții nu. Și-au făcut standurile, au atârnat hainele pe umerașe, obiectele mai mici pe pervazul ferestrelor de vis-a-vis, alte obiecte în, sau pe lăzi de fructe și legume. Strada devenea din ce în ce mai colorată și mai vie.

Paul a sosit și el, și-a instalat Clinca de Biciclete: o bicicletă cu roțile în sus, lada de scule și tot felul de alte obiecte pe care nu le cunosc.

Totul a început să funcționeze!
Printre saluturi și împărțitul de informații utile, se pare că noi, “organizatorii”, am mai primit un rol. Acela de a primi vorbele bune ale oamenilor care tot apăreau și ne felicitau pentru organizare. Fiecăruia îi spuneam că inclusiv ei sunt organizatori. Participanții sunt cei care organizează totul, fără ei n-ar ieși nimic. Noi, mișcarea Timișoara în Tranziție n-am făcut altceva decât să le oferim cadrul. Povestirea.

 

 

Rodica, pe lângă foarte multe cărți, a adus un mare caiet roșu în care a strâns adrese de e-mail ale oamenilor interesați de mișcarea de Tranziție din Timișoara. O vedeam mereu împărțind micii fluturași cu Timișoara în Tranziție, povestind cu câte cineva și notând în caiet nume și adrese. Fluturași am lăsat și pe la diverse standuri, pentru cei curioși.

Sandvișurile cu trei feluri de pâine de casă, adusă de Răz și alți participanți, cu unt de casă de la Aglaia (Stanciova), roșii cherry din grădina noastră și a Teodorei, tot de la Stanciova, cu brânză de capră cu busuioc, cu cârnați și slănină de casă, cu minunata dulceață de lapte de capră, toate aduse de Adi de la Bulgăruș… scuzați-mă dacă omit ceva — cum ziceam, sandvișurile astea minunate au încântat papilele gustative ale multor timișoreni, iar pentru mine, cel puțin, au fost singura sursă de hrană din acea zi; a fost mai mult decât îndestulător, ca să nu mai pomenesc de gusturi…

Au fost și biscuiți și cornulețe, o minunată plăcintă cu mere și una cu dovleac… atât de gustoase! Iar mustul, atât cel adus de Teo de la Stanciova cât și cel proaspăt stors de Venera și Goran mergeau de minune cu toate bunătățile astea. Tot ei făceau suc din mere, sfeclă și morcovi, o bunătate! Am dat și eu la manivelă o vreme și trebuie să menționez că cei doi fie au antrenament, fie sucurile pe care le beau zilnic îi întărește, căci nu-i ușor să faci asta toată ziua! Au apărut și fierbătoarele de apă așa că s-a pornit și ceainăria: cineva aducea apă din fântâna din Unirii, apă cu care se prepara ceaiul de plante proaspete, tot de prin grădini: roiniță, mentă, urzică…Gab a fost voluntar o vreme la ceai, dar cred că la un moment dat toată lumea a fost voluntar peste tot.

Cu atâtea bunătăți, toți au început să vorbească și să întrebe de rețete. Am promis că voi aduna rețetele principale și voi scrie un articol tot aici pe site. În mare am deja rețetele, așadar fiți pe fază că apar și ele în curând!

S-a creat desigur și colțul copiilor. Sub umbrela mare de la barul vecin — ce bucurie că nu și-au extins terasa!— s-a așternut o pătură roz, o cutie mare care era ba măsuță, ba căsuță pentru cei mici, o grămadă de copii au început să deseneze, să picteze, să se joace cu jucăriile luate de pe la standuri, să asculte povești… probabil ei știu cel mai bine ce-au făcut acolo, împreună cu niște doamne și domnișoare tare pricepute în ale copiilor. Și-au tot stat și s-au jucat pe întreaga perioadă a pieței, căci a fost ultimul “stand” pe care l-am demontat!

Au trecut orele și nu ne venea să credem câtă lume vine. Obiectele se dădeau rapid, dar tot apăreau alți oameni, cu alte lucruri libere de bani. Lucruri cu poveste și multe îndeletniciri: codițe cu ață colorată dar și dread-uri, sfaturi despre produse de curățare făcute în casă și cum să faci cel mai bun ceai verde, atelier de cusut inimioare textile umplute cu lavandă, mic curs introductiv de purtat copilașul în wrap, servicii de baby-sitting, consultanță în tot felul de domenii…

În timpul pieții Paul a reparat la Clinica de Biciclete o tricicletă, o trotinetă mai specială, a reglat niște frâne- asta-i doar ce știu eu. Din păcate unii nu a înțeles exact că scopul Clinicii este ca participanții să fie prezenți, să învețe cum se repară pentru a putea să ofere informația mai departe, și deci lăsau obiectul acolo, întorcându-se mai târziu. Dar vor avea timp să și învețe, căci Clinica se va mai ține; sperăm să găsim și un spațiu potrivit pentru lunile friguroase.

Un fenomen simpatic a fost acela că treceau oameni care nu știau ce se întâmplă, se uitau la un lucru și întrebau: cât costă? Iar la răspunsul “nimic, e gratis” făceau ochii mari, neîncrezători, și de-abia după ce le povesteam despre ce e vorba se desindeau și începeau să se bucure și să ne felicite pentru inițiativă. Chiar mai simpatic era că unele din aceste persoane hotărau să ofere și ele la rândul lor ceva: un cuplu și-a dat jos brățările de pe mână și le-a pus pe unul din standuri. Brățări faine, zău!

Cu atâta voie bună a apărut și întrebarea când mai facem. Nu dacă, ci când. La asta n-aveam un răspuns. Menționase cineva prin discuții că am putea să facem evenimentul bianual, dar acum umbla un zvon că lunea viitoare va fi iarasi? Nu-nu. Spuneam tuturor că felul în care vor decurge lucrurile la final va fi decisiv pentru a vedea dacă mai ținem sau nu. Grija cea mai mare a tuturor era că vor rămâne prea multe lucruri, lucruri pe care nu le va revenidca nimeni. Vorbisem cu două asociații care aveau nevoie de lucruri, dar nu eram siguri… dacă vor rămâne lucruri nefolositoare? Dacă cei de la asociații nu le vor ridica? Sau dacă lumea va lăsa gunoaie și vom avea prea mult de strâns?

Finalul

Pe măsură ce trecea timpul eram din ce în ce mai liniștiți. Lucrurile se dădeau, oamenii care plecau erau responsabili, așa cum i-am rugat în toate anunțurile— strângeau tot; gunoi n-am produs mai mult de un sac, și acela doar de la bucătărie. La final au rămas vreo trei cutii cu haine – de copii, de femei și de bărbați, plus un sac cu câteva poșete.

Ne-am relaxat, Rodica a rugat-o pe Codrina să-i facă un dread, mai aruncam un ochi la copii care nu încetau să se joace, am început să schimbăm impresii. Nu ne venea să credem că evenimentul a ieșit așa de bine. Știam că va fi fain, dar… wow! Aveam toți niște zâmbete imense pe buze.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am simțit clar că legăturile dintre noi sunt mult mai puternice acum. Că facem parte din “ceva”. Poate că acel “ceva” se cheamă Timișoara în Tranziție; am simțit că și în Timișoara oamenii pot colabora și pot crea lucruri frumoase împreună, chiar dacă nu se cunosc dinainte! Dovadă mai clară decât ziua de duminică nu se poate.

Am avut și confirmarea unei intuiții. Că totul va fi echilibrat, că se vor aduce atâtea obiecte câte se vor lua. Că nu se abuzează. Dacă cineva a luat mai mult este pentru că avea nevoie, nu din lăcomie (deși, părerea mea este că lăcomia provine oricum din mitul că nu este niciodată destul pentru toți). Panoul pe care-l făcusem de dimineață, pentru orice eventualitate, a rămas nefolosit și ascuns într-un colț.

Cu ultimele lucruri comasate pe două stative și câteva lăzi, ne-am așezat la masă și ne-am notat niște concluzii. Am discutat dacă facem evenimentul lunar sau nu. Ne-am hotărât să-l repetăm de Buy-Nothing-Day, în noiembrie. Dacă vremea e bună va fi afară, pe aceeași stradă (stradă care ni se pare de departe cea mai potrivită pentru Piața Lucrurilor Libere, așa că sperăm să avem și în continuare sprijinul Fundației Rubin). Dacă vremea va fi proas… nefavorabilă, vom ține Piața undeva înăuntru, chiar dacă va însemna un “vad” mai mic. Ne-am gândit ca data viitoare să avem și un stand de informații, și mai ales să transmitem un mesaj mai clar— indiferent care va fi acela—  în legătură cu ce se întâmplă cu lucrurile la final.

 

Dacă sunteți curioși, aici puteți găsi cel mai bun reportaj -în opinia mea- despre ce s-a întâmplat, făcut de Astrid Weisz, doar că e în limba germană. Aici e mica știre (video) de pe Digi TV și aici un articol de pe Opiniatimisoarei.ro care are niște mici scăpări dar găsiți mai multe fotografii.

Mulțumiri fotografilor care-au documentat evenimentul. Creditul pentru fotografiile din articol: Venera Morar, Cristina și Paul Duțescu, Virgil Simonescu și fotografului de la datz.ro

Voi încheia cu câteva impresii ale participanților, iar dacă n-ați ajuns la Piață de data asta, poate că v-am convins să vă implicați data viitoare: la piață sau în alte acțiuni ale mișcării de Tranziție din Timișoara.

“A fost o atmosfera excelenta si plina de bucurie sincera! Am reusit sa golesc dulapul de hainele din perioada mea mai “pufoasa”, 1 termos galben pe care nu l-am folosit niciodata si doua cani. As mai fi ramas dar fiica-mea Anna mi-a amintit de necesitatea mesei se pranz si a somnului de dupa. Am primit cadou 4 casete, Anna si-a ales o papusa (prima papusa din viata ei!) si am luat si un titirez pentru finu’. Asteptam cu interes repetarea actiunii!” —  Andrei

 

“Pentru mine a fost o zi super! Eu am scapat de suport lumanarele, fantana fengshui, 2 pulovere, un CD muzica punk, 3 posete, o carte de management, vreo 10 legaturi de tarhon si tot atatea de roinita, vreo 30 de plicuri de seminte. Am gasit haine faine pentru vecinul meu de la sat (de firma!), 2 bluze pentru mine, o muscata in ghiveci, seminte de rosii roz mari, o carte si o peruca. Foarte important: am invata sa imi reglez frana la bicicleta. Plus ca am cunoscut oameni foarte faini si mi s-a umplut inima de bucurie sa vad atatia oameni luminosi si cu idei similare intr-un singur loc :)” — Teodora
“A fost super!!! Evenimentul s-a ridicat mult peste asteptarile mele(care oricum erau mari) iar organizarea mi s-a parut ca a mers perfect.
Abia astept sa mai facem cat mai multe de astfel de evenimente :) “— Bogdan

 

“A fost fain de tot. De fapt a fost unul dintre cele mai faine lucruri care mi s-au întâmplat de când sunt în Timişoara : ) Mulţumesc pentru muşcată, Alina; mulţumesc pentru “Scafandrul şi fluturele”, Irina! ” — Anca
“Mi-a placut maxim. :) Va puteti baza pe mine tura viitoare pentru ca de data asta, prajiturile pe care le-am pregatit sa le aduc (nu, nu erau facute de mine ci chiar de mama soacra) le-am uitat pe hol la intrare cand ne incaltam. 

Am luat asa si multumesc pentru ele: o mapa FIX DE CARE AVEAM NEVOIE si pe care nu prea o gasesti in coment- si care mai are si calculator sa-mi pot calcula profiturile :))), 2 suporturi de cd-uri ca fiica le are imprastiate prin toata casa ma duc chiar acum sa le organizez, o gentuta de gradi cu Hanna Montana care e maxima pt fiicuta la mearga la gradi si fiica si-a luat un micut hipo cu care a si dormit de altfel deja la amiaz. Multumesc pentru strugurii de i-a mancat tot fiica, pentru delicioasa prajitura de mere, multumiri infinite pentru ideea de a organiza ad hoc o masa de lucru pt copii si mai ales complimentele mele celei care a avut rabdare sa ii ajute sa picteze (o recomand cu mare incredere de baby sitter daca e interesata) :))) si mai ales multumiri pentru atmosfera care mi-a placut maxim. Felicitari sincere organizatorilor si dupa cum am zis, count on me data viitoare! Pot ajuta si incurajez astfel de initiative! ;) La mai mare prieteni! ;)) ” — Rebecca

 

“A fost super frumos! Multumim tutuor participant-organizatorilor pentru veselia, bunavointa, generozitatea si recunostinta de care ati dat dovada!” —  Irina

Mai multe fotografii găsiți aici.